Analiză și informațiipentru Nottingham v Newcastle United
Nottingham Forest și Newcastle United se întâlnesc în turul secund al Cupei Ligii Angliei. Partida va avea loc marți, 28 august, de la ora 22:00, pe City Ground, unde sunt așteptați 30 de mii de spectatori. "Alb-negrii" sunt favoriți la calificarea în șaisprezecimile de finală, datorită lotului superior.
Arbitrul în vârstă de 34 de ani, John Brooks, a fost ales să conducă acest duel.
La finalul analizei veți regăsi și un pont.
Cota aleasă vine din ofertaBetano pariuri sportive.
Nottingham : Forma echipei, știri și statistici
Nottingham Forest se numără printre cele 23 de echipe, care de-a lungul timpului au cucerit Cupa Ligii. Începând cu anul 1961, de la prima ediție, trupa de pe City Ground a ajuns de șase ori în finală, unde s-a impus de patru ori, ultima oară în sezonul 1989-90.
Pentru Nottingham Forest principalul obiectiv este campionatul, unde încearcă să stea cât mai departe de zona fierbinte. Din 2022, de când a revenit în Premier League, de fiecare dată a avut emoții în privința retrogradării și cel mai probabil acest lucru nu se va schimba nici acum.
Noul sezon l-a început pe teren propriu, unde s-a duelat cu Bournemoth, formație antrenată de Andoni Iraola. Meciul l-a început promițător, a și marcat la mijlocul reprizei secunde, doar că n-a reușit să scape cu poarta intactă. Oaspeții au forțat în atac și în minutul 86 au restabilit egalitatea prin Antoine sem*nyo.
După această remiză s-a deplasat pe St. James' Park, de unde, în mod surprinzător, s-a întors cu toate punctele puse în joc, datorită lui Morgan Gibbs White. N-a pus mare accent pe posesie, dar chiar și așa a creat o grămadă de ocazii la poarta adversă.
De la finalul anului trecut, trupa este pregătită de Nuno Espirito Santo. Tehnicianul portughez l-a înlocuit pe Steve Cooper și până acum a bifat 9 victorii, 7 remize și 12 înfrângeri.
În perioadă de mercato, clubul a plătit 41.2 milioane de euro pentru serviciile lui Elliot Anderson. Astfel, mijlocașul în vârstă de 21 de ani a devenit cea mai scumpa achiziție din istoria clubului.
Danilo este singurul jucători indisponibil pentru duelul cu Newcastle United.
TOP3 cei mai bine cotați jucători:
1. Morgan Gibbs-White (24 de ani) - 40 mil. €
2. Murillo (22 de ani) - 35 mil. €
3. Ibrahim Sangare (26 de ani) - 30 mil. €
Următoarele trei partide oficiale:
*vs Wolves (31 August, 17:00 - City Ground, Nottingham) | Premier League
*vs Liverpool (14 Septembrie, 17:00 - Anfield, Liverpool) | Premier League
*vs Brighton (22 Septembrie, 16:00 - Amex, Brighton) | Premier League
cu Dan Bara SUPER OFERTE, PARIURI LIVE, BILETE DE COTĂ 30+.TOTUL GRATUIT PE TELEGRAM PARIAZĂ ACUM Se aplică T&C
Newcastle United: Forma echipei, știri și statistici
Cupa Ligii este o competiție pe care Newcastle United a cucerit-o în urmă cu două ediții, după o secetă de aproape cinci decenii. Acum țintește să ajungă din nou în marea finală, care va avea loc pe Wembley, pe 16 martie 2025.
Pentru actualul sezon, conducerea clubului a cheltuit doar 70 de milione de euro în achiziții, în condiții în care lotul are nevoie de întăriri serioase, dacă vrea să aibă vreo șansă la locurile care duc în Liga Campionilor.
Până acum au fost aduși doar cinci jucători, dintre care niciunul n-are o experiență bogată la acest nivel. Doar Lewis Hall, fundașul în vârstă de 19 ani, a costat 33 de milioane de euro, jumătate din suma cheltuită în ultimele săptămâni.
Adus în toamna anului 2021, Eddie Howe încă rezistă pe banca tehnică, în condițiile în care în ultimul timp au apărut zvonuri în privința unei demiteri. În ediția precedentă de campionat a ratat calificarea într-o cupă europeană și având în vedere valoarea lotului, cel mai probabil nici în cel actual n-are șanse ridicate.
Debutul în actuala ediție de campionat n-a decurs conform planului, dar într-un final a îndeplinit obiectivul. Pe Southampton a învins-o cu 1-0, deși timp de o oră a jucat în inferioritate, dar de pe terenul celor de la Bournemouth s-a întors doar cu un punct, în condițiile în care în repriza secundă a ratat pe bandă rulantă.
Achiziționat în vara anului trecut, în schimbul sumei de 64 de milioane de euro, Sandro Tonali, se pregătește de revenirea pe teren. Au trecut deja 10 luni de la suspendare, dar Eddie Howe cel mai probabil nu-l va utiliza în meciul cu Nottingham Forest.
Fabian Schar are de ispășit o suspendare, în timp ce Sven Botman, Jamaal Lascelles și Lewis Miley sunt indisponibili.
TOP3 cei mai bine cotați jucători:
1. Bruno Guimaraes (26 de ani) - 85 mil. €
2. Alexander Isak (24 de ani) - 75 mil. €
3. Anthony Gordon (23 de ani) - 60 mil. €
Următoarele trei partide oficiale:
*vs Tottenham Hotspur (1 Septembrie, 15:30 - St. James' Park, Newcastle) | Premier League
*vs Wolves (15 Septembrie, 18:30 - Molineux, Wolverhampton) | Premier League
*vs Fulham (21 Septembrie, 17:00 - Craven Cottage, Londra) | Premier League
Echipe probabile
Echipă probabilă Nottingham | |
---|---|
Portar | Carlos |
Fundași | Williams, Boly, Omobamidele, Toffolo |
Mijlocaşi | Dominguez, Yates, Silva, Gibbs-White, Hudson-Odoi |
Atacanţi | Awoniyi |
Echipă probabilă Newcastle United | |
---|---|
Portar | Vlachodimos |
Fundași | Trippier, Kelly, Burn, Hall |
Mijlocaşi | Willock, Guimaraes, Longstaff |
Atacanţi | Almiron, Osula, Barnes |
Statistica meciurilordirecte Nottingham v Newcastle United
Nottingham Forest și Newcastle United s-au întâlnit doar de cinci ori în Cupa Ligii Angliei. Fiecare s-a impus de două ori, iar un singur duel s-a terminat nedecis.
Cei doi antrenori, Nuno Espirito Santo și Eddie Howe, s-au duelat de șase ori. Tehnicianul iberic conduce la general cu 4-1.
Ultimele cinci confruntări directe:
10 Februarie 2024 | Nottingham - Newcastle 2-3 | Premier League
26 Decembrie 2023 | Newcastle - Nottingham 1-3 | Premier League
17 Martie 2023 | Nottingham - Newcastle 1-2 | Premier League
6 August 2022 | Newcastle - Nottingham 2-0 | Premier League
29 August 2018 | Nottingham - Newcastle 3-1 | Premier League
TOP 5 marcatori all-time în duelurile directe:
Ian Storey-Moore - 8 goluri
Stewart Imlach - 6 goluri
Malcolm Macdonald - 5 goluri
Tommy Wilson - 5 goluri
Billy Cairns - 4 goluri
Ultimele trei transferuri între cele două cluburi:
Odysseas Vlachodimos | 2004 | Nottingham Forest -> Newcastle United | 23.6 mil. €
Elliott Anderson | 2024 | Newcastle United -> Nottingham Forest | 41.2 mil. €
Chris Wood | 2023 | Newcastle United -> Nottingham Forest | 17 mil. €
L1160651W000195 50 RON FREEBET LA PARIURI FĂRĂ DEPUNERE PARIAZĂ ACUM Se aplică T&C
Cote pentru Nottingham v Newcastle United
Patru din ultimele cinci dueluri directe s-au terminat cu gol marcat de ambele formații. Pentru încă un meci de GG, Betano pariuri sportive oferă cota 1.50.
Super invitați și povești nemuritoare din sport la podcastul DOPPIETTA de pe YouTube Se aplică T&C
Nottingham vs Newcastle United Pont: Newcastle United (Miză rambursată la egal)
În ultimul deceniu, vitrina clubului Newcastle United a fost îmbogățit cu doar un singur trofeu, chiar cu Cupa Ligii. Trupa pregătită de Eddie Howe nu poate emita pretenții în Premier League, din cauza lotului subțire, dar în Cupa Ligii poate face o figură frumoasă, din nou. Deplasarea pe City Ground nu se anunță una ușoară, dar în mod normal ar trebui să obțină calificarea în turul următor. Gazdele nu m-au impresionat în acest început de sezon, chiar dacă în primele două meciuri n-au simțit gustul înfrângerii. O să mizez pe oaspeți, iar cota am ales-o din oferta Betano pariuri sportive.
Fotbal Anglia - EFL Cup
Nottinghamvs Newcastle United
28 Aug 24, 22:00
Miza:8/10
Cota:1.70
Status:Anulat
Pariază acum